Curs 3D printing

Ochii sperie, iar mâinile bucură, spune înțelepciunea populară. Pentru că uneori, cea mai simplă și mai puțin costisitoare soluție a unei probleme vine din îndemânarea noastră și dorința de a crea. Și acesta este doar un argument pentru a urma ore de 3D Printing, care devin din ce în ce mai solicitate în rândul inginerilor, dar nu numai.

Tekwill Academy vine cu o ofertă practică în acest sens – cursuri de imprimare 3D pentru adulți, susținute de mentorul Victor Bujoreanu, fondatorul Atelier 99 / FabLab Moldova și unul dintre cei mai creativi makeri din Moldova. Și încă o veste bună – cele mai multe ore vor fi dedicate imprimării propriu-zise.

Ce vei învăța?
• Esențialul despre modelare și imprimarea 3D, despre cum operezi cu o mașină de fabricare digitală, cum o setezi corect și care îi sunt proprietățile
• Cum să pregătești fișierele create într-un program de modelare 3D pentru a fi imprimate în format 3D
• Să ”simți” și să controlezi procesul iteractiv de construire a unui obiect
• Să înțelegi cum influențează lumea noastră

Când începe cursul?
Pe 19 noiembrie

Cine ar putea fi interest de imprimarea 3D?
 Adolescenții de la 15 ani
3D Printing ar fi foarte util în scop de orientare în carieră. Așa sau altfel, modelarea și 3D Printingul le vor fi utile în viitor. Deja din școală ar putea să înțeleagă care dintre astea două li se pare mai interesantă. Și așa vor ști dacă activitatea de inginer sau designer le este aproape, susține Victor Bujoreanu, mentorul cursului.

 Studenții de la inginerie și robotică
Tinerii care lucrează asupra proiectelor proprii, experimentează, încearcă să modeleze roboți sau sisteme complexe din piese unice sunt bineveniți la curs. În plus, imprimarea 3D permite realizarea formelor complexe și funcționale, utilizând mai puțin material decât metodele tradiționale de fabricație.

 Designerii și inginerii profesioniști, care au o afacere
Sunt băieți și fete care, înainte să dea în realizare produsul pe care tocmai l-au modelat, vor să se asigure de calitatea acestuia. Chiar cum, spre exemplu, imprimăm un ceainic. Când va fi gata, el va servi ca model pentru turnarea în ceramică a unei serii întregi de ceanicuri de acest fel, spune Victor Bujoreanu.

Orele de 3D Printing vor avea loc în zilele de sâmbătă, timp de 4 săptămâni, câte 5 ore în zi, la prețul de 100 Euro. În acest preț este inclus 1kg de plastic de participant.

Înregistrarea se face online
https://www.tekwill.md/news/tekwill-academy-3d-printing-curs

Curs 3D printing

Date

25 Nov 2017

Time

10:00 - 17:00

More Info

Facebook page

Location

Tekwill
Studentilor 9/11, Chisinau, Moldova
Category
QR Code